În Munții Țarcu a apărut, de puțin timp, un țarc. Nu e vorba de un joc de cuvinte, ci de spațiul pe care WWF-România îl pregătește pentru reintroducerea zimbrului în zonă, în regim de semilibertate și, ulterior, de libertate deplină. Comuna Armeniș din Caraș-Severin va fi prima gazdă a unor exemplare de zimbru (Bison bonasus) venite din mai multe țări europene, urmând ca, în câțiva ani să trăiască ca specie sălbatică integrată.
Eliberarea zimbrilor în spațiile special amenajate (foto) va avea loc anul acesta, în luna mai și face parte din programul Rewilding Europe – o inițiativă unică în Europa a WWF (World Wide Fund for Nature) alături de Wild Wonders of Europe, Ark Nature și Conservation Capital. Programul își propune ca un milion de hectare de teren abandonat temporar sau definitiv ori pur și simplu nefolosit în prezent, să fie redat faunei sălbatice. Dintre cele cinci zone model alese, două – Delta Dunării și Carpații Meridionali – se află pe teritoriul României.

http://wwf.ro/?214950%2FZimbrul-se-intoarce-in-Caras-Severin